Atacantul italian al formației Bayern Munchen, Luca Toni, indisponibil o lungă perioadă din cauza unor dureri la tendonul lui Ahile, își dorește să evolueze la echipa a doua a clubului, pentru a-l convinge pe antrenorul Louis van Gaal să-l folosească din nou.
„Mi-ar plăcea să joc cu rezervele, deoarece îmi doresc să joc. Trebuie să joc, am nevoie de meciuri în picioare”, a declarat Luca Toni, cel mai bun marcator al campionatului Germaniei în sezonul 2007-08.
Echipa a doua a clubului Bayern este antrenată de fostul internațional german Mehmet Scholl. Pe locul 16 în liga a treia, formația pregătită de Scholl va întâlni, vineri, echipa Regensburg, în etapa a 10-a a campionatului.
Ca urmare a durerilor la tendonul lui Ahile, Toni nu a disputat niciun meci în perioada de vară și nici de la începerea campionatului.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER